The inner child…

0
1313

Te-ai intrebat vreodata ce s-a intamplat cu copilul care ai fost candva, demult, atunci cand aveai doar 3 ani …. sau 5 sau 9? Te-ai intrebat vreodata cate frustrari si neajunsuri a strans el, mititelul, in toti acesti ani? Te-ai intrebat vreodata de unde a avut el atata toleranta si rabdare, sa astepte cumintel ca tu sa cresti, si sa incepi sa ii porti grija, sa il asculte si pe el cineva caruia sa-i pese cu adevarat, sa poata plange in voie si sa poata protesta, fiind acoperit si aparat de adultul ce ai devenit? Intr-o lume in care copilul interior este lezat, nevalorizat, ranit frecvent si marginalizat, are nevoie imperioasa de un adult care sa-l ocroteasca, sa-l linisteasca si sa-l iubeasca neconditionat. Si acest adult exista-n fiecare dintre noi, traind povestea dramei copilului in confruntarea acestuia cu tot ceea ce-l inconjoara. O poveste scrisa demult, de un suflet de copil speriat si nedreptatit. Ce? Ai crezut ca acest copil a disparut din interiorul tau? Ca l-ai pierdut pe undeva pe drum, ca a ramas acolo, in trecut sau c-a murit in ziua cand ai devenit adult? De asta l-ai ignorat cu anii, neauzindu-i suferinta, neglijandu-i nevoile, nesocotindu-i drepturile si omitandu-i prezenta? Wrong choise! Copilul din tine arata ca tine cand erai mic; esti tot tu, iar el a ramas la varsta la care ai inceput sa il neglijezi. Il poti vizualiza in inima ta. Ranile emotionale din copilarie ne afecteaza in fiecare zi si ne impiedica sa ne acceeptam asa cum suntem si sa ne iubim pe noi insine asa cum meritam. Am fost sau suntem niste parinti abuzivi cu Copilul nostru interior ? Acum e timpul sa incetam!

 

Sfatul psihoterapeutului

Drumul nostru spre maturitate trece intotdeauna prin cea mai frumoasa alee, numita Copilarie. In mod normal, aceasta perioada trebuie sa fie luminoasa si fericita, insa si daca se intampla sa fie o perioada presarata de evenimente traumatizante si nefericite, intreagul afect se pastreaza inlauntrul nostru, coordonandu-ne intreaga viata. Toata informatia acumulata in perioada copilariei face parte din noi, de cele mai multe ori, fara a fi macar constienti de acest lucru. Suntem invatati de societatea moderna ca doar prezentul conteaza, ca trecutul este disparut pentru totdeauna si de aici se naste fantasma ca am putea sa reparam sau sa fixam prezentul din exterior, concret, doar cu vointa si perseverenta. Nimic mai fals! Incercarea de satisfacere a nevoilor noastre afective, psihologice, emotionale, fara aplecarea asupra copilului nostru interior, este din start sortita esecului. In spatele oricarei suferinte sau angoase, a oricarei manii sau gelozii, a oricarui afect sau sentiment greoi, se afla ceea ce numim copilul interior. Acesta, daca vreti, este suma tuturor experientelor si inhibitiilor noastre, alaturi de toate sentimentele, senzatiile, concluziile si rationalizarile noastre vis a vis de ele. Este un scenariu de viata, „scris” in emisfera dreapta a creierului emotional, cel care proceseaza informatiile la nivel afectiv, si care se face raspunzator de reactii personale diferite in fata aceluiasi fel de eveniment. Asta inseamna ca alegem azi inconstient un anumit tip de comportament, functie de valorile si experientele din trecut….adica, nu adultul hotaraste, ci copilul din el. Insa este dificil sa „decantam”eul adultului de cel al copilului. Primul se face responsabil de alegerile constiente, rationale, bazate pe judecati de valoare, pe vointa si actiune, cel de-al doilea oscileaza intre euforie inconstienta si dramatizare anxioasa, despre frici si emotii nejustificate, ce ne guverneaza irational. Doua egouri, doua regate, doua perceptii diferite despre sine, despre viata sau despre lume, despre orice…De aici dezechilibrul interior! De cate ori nu ne trezim judecandu-ne aspru pentru vreo decizie naiva, aparent absurda, dar care s-a impus cu autoritate, venita din lautrul nostru inconstient, senzitiv-infantil, masurata exact prin lipsa logicii? Si insasi lupta impotriva acestor porniri si nevoi aparent infantile, conduce sigur catre pierderea autonomiei psihice si a echilibrului interior. De ce? Caci, practic, luptam impotriva propriei noastre persoane! Singura solutie este pacea cu acest eu intern, acceptarea lui, imprietenirea daca vreti si implicit, iertarea. Devine o conditie sine qua non sa il accepti, sa il asculti, sa-l protejezi, sa-l vindeci, pentru ca doar de copilul din tine depinde forta sau slabiciunea eului tau adult. Copilul interior este spiritul liber care doreste doar sa fie iubit si ingrijit . Este poate cea mai pura, ingenua, sensibila si vulnerabila parte a sufletului nostru. Constientizarea lui nu face decat sa reduca suferinta si sa asigure pacea interioara. Copilul interior te poate ridica sau cobori! Armonizandu-te cu el faci practic, primul pas spre Fericire. Si pentru ca e Iunie afara, Happy Children’s Day, everybody!

Articol publicat in CSID

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.