Pledoarie pentru suferinta…

0
2020

Exista fericire fara suferinta? Exista bucurie fara pret? Exista dragoste fara durere? Exista evolutie fara pericol? Exista vreun castig fara vreo pierdere? Daca ne e foame, suferim si ne inchipuim ca daca am fi satui, am atinge fericirea. Daca ne e frig am fi siguri ca o incapere calda ne-ar aduce fericirea. Daca am suferi ca nu suntem iubiti am tanji dupa o relatie care sa ne faca fericiti si daca totusi am fi iubiti, suferim ca nu ne-ar reusi planurile de realizare profesionala sau ca nu am avea statutul unei persoane importante, valoroase, publice. Si daca reusim profesional ne plangem permanent de lipsa libertatii si-a timpului. Si tot asa! Starea de suferinta nu vine din cauza problemei, ci din teama ca suntem incapabili sa rezolvam acea situatie. Suferinta ne ajuta sa evoluam, sa privim inlauntrul nostru, sa admitem imperfectiunile noastre si a celorlalti. Suferinta este un semnal de alarma, ea nu poate fi ignorata. Este expresia tensiunii dintre tendinta de a pastra rutina, familiarul, comodul si tendinta de a creste, de a evolua, de a cunoaste, de a ne depasi. Din suferinta se invata, are aproape intotdeauna valente pozitive si este necesara adaptarii si evolutiei pe orice plan. Intr-adevar, suferinta poate fi definita ca durere ce face viata sa para fara sens! Provine din noi, este un produs exclusiv al industriei umane si este, inainte de toate, un vid nascut ca si consecinta al raului primar. Fara suferinta nu am invata nicicand din greseli. Si niciun alt sentiment nu este trait cu atata intensitate ca acesta! A nu se confunda insa fericirea cu placerea, pacea mintii cu situatiile agreabile si satisfacatoare ale vietii…Caci daca urmarim cata energie consuma umanitatea in a se angrena in activitati datataoare de placere (mancaruri, droguri, sex, alcool, gambling, etc), ar trebui ca lumea intraga sa inoate in fericire, insa nu e deloc asa… Mai mult decat atat, acolo unde oamenii isi cauta placerea, gasesc adeseori nenorocirea, urmata de nefericire.
Sfatul psihoterapeutului

Fericirea e diversa. Pentru unii fericirea inseamna a simti primavara sub picioare, pentru altii a-si imbratisa copilul, pentru unii sexul, pentru altii o poseta scumpa, o friptura in sange, o pozitie sociala, o masina noua, un concert al Filrmonicii sau pentru unii lipsa tuturor acestora intruchipeaza fericirea – in meditatie. Cu siguranta insa este ceva mai mult decat absenta nefericirii. Inca din momentul nasterii pornim in cautarea fericirii si o gasim intai la sanul mamei, apoi descoperinu-ne pe noi in raport cu ceilalti, gonim constant in castigarea atentiei, a admiratiei si-a dragostei din partea lor, masurandu-ne fericirea in distanta dintre ce vrem si ce avem. Credem ca fericirea personala se afla-n afara noastra si ne traim intreaga viata ca pe-o banda rulanta, alergand dupa placere si fugind de suferinta. Insa placerea este intotdeauna pasagera si mai mereu urmata de dezamagire. Poate parea paradoxal, dar ordinea unui proces natural este ca mai intai sa fie simtita nefericirea, pentru a putea fi recunoscuta fericirea. Suferintele sunt imperios necesare iar atitudinea in fata durerii tine de liberul arbitru si de modul personal de raportare la realitate, dand in plan subiectiv si individual, masura fericirii sau a suferintei. Oamenii pot fi fericiti in aproape orice situatie. Nu imprejurarile sunt esentiale pentru fericire, asa cum majoritatea cred, bucuria nedepinzand de varsta, de sex, de IQ-ul fiecaruia, de banii din cont sau de proprietatile mobile sau imobile. Sentimentele pozitive isi au originea in creier iar imprejurarile exterioare nu ar trebui sa influenteze in mod expres fericirea. Insa, in goana dupa fericire devenim noi insine obstacol de netrecut. Orientarea spre interiorul fiintei duce la echilibru si beatitudine, in timp ce focusarea pe exterior provoaca intotdeauna, simultan, bucurie si suferinta. Insa in timp ce suferinta ramane prezenta si permanenta, bucuria exista doar intermitent, hranindu-se cu speranta sau cu asteptare, fiind de fapt decat absenta momentana a suferintei. Fericirea ne oglindeste o imagine de moment a nostra, suferinta ne descrie cum putem fi in orice moment al vietii, fara masti si artificii. Fericirea e orgolioasa, capricioasa si trecatoare, suferinta e modesta dar prezenta, vine pe neasteptate, mereu prea devreme si lasa urme adanci. Daca vreti, fericirea este figura paterna, mereu plecata, protectoare, materiala, in timp ce suferinta joaca rolul mamei, grijulie, dojenitoare, profunda, care ne invata despre viata, despre noi, despre pericol. Practic avem nevoie de suferinta si viata insasi e facuta din suferinta. Nasterea, boala, batranetea, dragostea, dezvoltarea, moartea, toate sunt insotite de suferinta. Suferinta exista, este chiar primul din cele Patru Adevaruri Nobile ale lui Buddha. A intelege aceste lucruri reprezinta de fapt primul pas spre fericire. Numai acceptand necesitatea suferintei, incepem sa sadim in sufletul nostru samanta unei vieti noi, promisiunea noastra de fericire. In fiecare dintre noi exista acest element, prin simplu fapt ca orice vietate (sau planta) e sortita mortii. A ne-mpaca cu asta e mai eficient decat a fugi de ea! Evitarea cu orice pret a suferintei da nastere unui suflet impovarat de suferinta si nicidecum, unuia eliberat de suferinta! Cum ar fi sa nu ne-ndragostim pentru ca doare, sa nu mai procreem pentru ca suferim, sa nu muncim ca obosim, sa nu ne autodepasim ca nu-i comod, sa nu riscam pentru ca e periculos? Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea in actiune. Singura cale care conduce la suferinta este teama in acțiune. Suferinta trebuie, ea are mai degraba o insemanatate practica decat una teoretica, insa nu putem lupta impotriva a ceva ce nu acceptam si mai ales nu intelegem! Cele mai multe sanse de fericire ni le ofera felul nostru de a fi. Alegem sa fim fericiti si trebuie sa ne asumam asta!

Articol publicat in CSID

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.