Un adevarat altruist este mai intai un egoist…

0
4007

Toata viata mi-a placut sa cred ca sunt un om bun, un om caruia ii pasa de ceilalti, un om cu frica lui Dumnezeu, cu bun simt si cu inima… Asa am invatat sa fiu, asa am vazut-o pe mama si pe bunica, astea sunt valorile pe care le apreciez la oameni…asa mi-am educat copiii si nu-mi doresc sa schimb nimic in privinta asta. Am pacatele mele, dar sunt gata oricand sa ma sacrific pentru binele familiei mele! Mi-am crescut copiii singura, renuntand la cariera pentru ca nimeni nu ar fi fost mai potrivit sa indeplineasca nevoile copiilor mei. M-am ridicat cu drag, in fiecare seara sa aduc apa sau bere sau ceva dulce sotului meu, chiar daca eram istovita de peste zi. Am strans si-am dereticat dupa fiecare si niciodata n-am pretins ca ar fi treaba altcuiva. Am strans sosete de pe te miri unde, am spalat vase numai eu, am dat cu mopul, am calcat si am spalat ca si cum ar exista o lege care reglementa exclusivitatea femeii in acest domeniu…Dar am facut-o cu drag si cu satisfactia ca ii ajut pe ai mei. Am renuntat intotdeauna la emisiunea preferata in schimbul meciului de fotbal. Cand soacra-mea s-anbolnavit am acceptat cu drag sa ii cedez un dormitor, sa stea la noi nelimitat, sa ma sacrific iar si iar. Orice banut economisit l-am dat cu toata inima cand cineva avea vreo pofta de ceva. Am refuzat oferta de-a pleca definitiv in Franta, toata familia, gandindu-ma la mama, care ar fi ramas singura si-a nimanui. Am renuntat la vise, si la dorinte si chiar la mine, pentru a putea sa le fiu folositoare alor mei, si nu regret nimic. M-am ridicat cand am fost la pamant, m-am vindecat subit cand am fost bolnava, m-am privat de orice mica placere, numai sa fie ai mei bine. Am fost mereu pe locul 2, am renuntat la tot si toate, am cautat mereu pretexte si inlocuitori petru nevoile personale. Eu pot trai oricum! Ei trebuie sa aiba, sa poata, sa fie….Si pentru asta exist eu! Si TREBUIE sa fiu aclolo pentru ei, oricand, oricum, cu orice prêt! Asta-i menirea mea! Asa ne invata si biserica! Si ai mei parinti!

Numai ca de ceva vreme un lucru straniu mi s-a intamplat! Am inteles pe zi ce trece ca-s tot mai nefericita. Fiecare are drumul sau, iar eu ma simt lasata undeva in urma! Caci nu am loc nici pe directia de mers a sotului, nici a copiilor, iar a prietenilor nici atat. Ca n-am un tel al meu, un rost, un echilibru. Ca am lasat sa treca trenuri importante ca nu s-au mai intors in gara mea vreodata. Ca n-am de nici unele, ca n-am avut grija de mine, de frumusetea sau de sanatatea mea si acum se simte. Ca cea care a beneficiat de oportunitatea mea, acum e doamna-n Franta, ducand o viata diametral opusa surogatului meu de viata. Ca soacra-mea, odata mutate-n casa mi-a supt si ultima bruma de “al meu”! Ca sotului nu-i mai transmit demult nimic, vreun sentiment interesant sau incitant. Copiii m-au lasat demult in urma, iar maica-mea s-a imbolnavit iar eu as fi putut sa o ajut cu mult mai mult daca as fi fost acum in Franta. Si cel mai rau e ca observ neputincioasa cum fiica-mea repeata obsedant propriile-mi greseli, fiind supusa si “altruista”, lasandu-se pe ea la urma, pentru ca mama ei, o viata intreaga, i-a oferit imaginea femeii sacrificate si resemnate, cea care face cu usurinta compromisuri, fara regrete aparente si parca fara pret. Abia acum am inteles ca ei, copiii mei, aveau nevoie de o mama puternica si echilibrata, nu de o mama vesnic prezenta, dar fara entitate… Ca sotul meu avea nevoie de-o femeie implinita, nu de o menajera! Ca mama mea avea nevoie de o fiica realizata care sa ii sprijine batranetile si bolile, nu de o fiica prezenta inutil. Ca soacra-mii i-ar fi priit o batranete intr-un azil modern, unde sa socializeze si sa relationeze , decat sa se inghesuie cu noi si zilnic sa-si alimenteze sentimental de inutilitate si discomfort, asteptandu-si sfarsitul ca pe o eliberare. Ca fiul meu si-ar fi dorit o mama inca tanara si sanatoasa, cu care sa se faleasca, nu o mama mereu prezenta si cicalitoare, care sa faca totul in locul lui si care sa-l incurce. Si chiar nepotii mei ar fi avut nevoie de o alta buni, care sa-si fi trait propria viata, nu una obosita, extenuata, neimplinita si nefericita! O bunica ce nu-i poate invata nimic, ea insasi nestiind nimic, caci fiind o viata intreaga preocupata doar sa ajute, nu si-a trait propria-i viata! Abia acum am inteles, dar este prea tarziu! Am facut o viata intreaga lucruri pentru ceilalti doar pentru a primi atentia si aprecierea pe care eu insami nu ma induram sa mi-o ofer. M-am imbatat cu fericirea ce deriva din fericirea lor, intarindu-mi, zi dupa zi, dependenta de aprecierea lor! M-am ascuns in spatele lor, fentandu-mi astfel propria-mi viata si-am reusit sa pierd cel mai de pret lucru ce il primim in dar – mi-am pierdut viata!

Sfatul psihoterapeutului:

Intr-adevar, pentru a reusi sa fim altruisti (in sensul uzitat), trebuie inainte de toate sa fim egoisti. Caci nu-i putem ajuta pe ceilalti cu adevarat, daca nu ne-am “ajutat” in prealabil pe noi insine. Chiar daca este dificil de acceptat, oricat de altruist pare a fi un comportament sau un gest, el se bazeaza intotdeauna pe implinirea unei nevoi personale, (ceea ce contravine dezinteresului total din definitia altruismului) si asta presupune o baza egoista. Pana si Maica Tereza, icoana altruismului si sacrificiului pentru aproape, s-a bucurat de beneficii secundare in urma faptelor sale fara pata – Satisfactia ca este o persoana eminamente buna, castigarea unor privilegii semnificative in Viata de Apoi , sentimente de stima de sine si e curatenie sufleteasca care-i luminau viata si sufletul, etc. Pe de alta parte, pe langa beneficiile secundare obtinute de oricine in urma realizarii unei fapte bune, se consolideaza si un raport sanatos de relatie, in care fiecare invata sa isi asume responsabilitatile necesare unui echilibru adevarat. O mama care isi sacrifica cariera, pentru a-si creste exclusiv copiii, le ofera acestora mult timp dar insotit de imaginea unei persoane insatisfacute si neimplinite, care a dezvoltat diverse dependente. In antiteza, o mama “egoista” care si-a reluat viata personala, poate petrece mai putin timp cu copiii, dar de mai buna calitate si inspira acestora imaginea femeii puternice si echilibrate, fara dependente, rutina si frustrari . Este exact exemplul de care au nevoie copiii, pentru a creste sanatos. Ca sa ne putem ajuta cu adevarat copiii, trebuie sa ne consolidam inainte pozitia din care sa le putem fi de folos dar mai ales sa conturam in ochii lor imaginea de “invingatori”. Caci nimic nu-i mai important pentru copil, decat “bogatia” emotionala a unui parinte echilibrat si realizat. Precum pentru parintii nostrii, cea mai semnificativa realizare e reusita cat mai completa a propriului copil. Iar pentru jumatatea noastra, avem chiar datoria as zice, sa ne pastram sus, sa excelam, sa fim echilibrati. Exemplu instructajului din avion, ce subliniaza ca in caz de urgent, prima persoana ce trebuie ajutata esti tu, pentru a-i putea ajuta cu adevarat pe ceilalti, vine sa sublinieze importanta intaietatii “egoismului” asupra altruismului. Si cand ma refer la egoism ma refer la a devein constienti ca trebuie sa devenim prioritate nr 1 pentru noi insine. Caci numai cand vom reusi sa intelegem si sa invatam cu adevarat importanta noastra, vom intelege importanta celorlalti. Suntem conditionati de la cele mai fragede varste sa credem ca egoismul este ceva deosebit de rau, un defect pe care trebuie sa-l condamnăm, iar altruismul o calitate umana nobila, care denota o inalta spiritualitate. Desi teoretic lucrurile ar putea sta asa, o abordare simplista si lipsita de nuante duce de multe ori la interpretari gresite ale acestor doua concepte şi la grave erori de perceptie si implicit la greseli semnificative de viata. Nu putem “darui dintr-o cupa goala”, indiferent cat de buni si morali am fi. Nu putem iubi cu adevarat pe cineva, daca nu stim sa ne iubim pe noi, cum deasemenea, nu putem astepta sa fim iubiti daca noi insine nu o facem! Nu poti invata pe cineva sa reuseasca daca tu insuti nu ai reusit! Nu poti “vindeca” pe cineva daca nu tu nu esti vindecat, daca nu ai evoluat si nu te-ai implinit. In concluzie, daca vrei sa fi bun, sa faci bine si sa progresezi, trebuie sa te ocupi mai intai de tine si de nevoile tale si, odata atins potentialul maxim, preaplinul tau se va revarsa asupra celorlalti, ajutandu-i cu adevarat. Evident ca trebuie sa fim buni si atenti la ceilalti pe tot parcursul drumului catre realizare personala si desavarsire, dar prioritatea principala trebuie sa ramanem noi. Si daca ii iubim pe ceilalti, si ne pasa de ei, avem datoria sa fim fericiti, macar din altruism! Iar drumul spre Iad e pavat numai cu intentii bune!

Articol publicat in CSID

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here